Începând din toamnă, învățătorii vor lucra cu 2 ore mai mult pe săptămână

Pentru prima dată din 1995, norma didactică a învățătorilor din România este majorată. Nu cu anunțuri grandioase și reforme zgomotoase, ci printr-o formulare „tehnică” strecurată într-un paragraf legislativ care a trecut aproape neobservat. „Legea Bolojan”, intrată oficial în Monitorul Oficial sub numărul 141/2025, schimbă discret dar fundamental statutul zilnic al cadrelor didactice din învățământul primar.

Începând cu anul școlar 2025-2026, fiecare învățător și profesor de la clasele primare va avea în fișa postului 2 ore săptămânale obligatorii de pregătire remedială, pe lângă cele 18 ore de predare consacrate încă din 1995. Măsura este valabilă până în 2029, dar în lipsa unei analize reale de impact, se poate transforma oricând în normă permanentă.

O majorare mascată

La o primă vedere, articolul LVIII al noii legi pare un simplu amendament. În realitate, însă, înseamnă o creștere netă a muncii fără o discuție transparentă cu personalul didactic. Cele 2 ore de pregătire remedială, impuse „în mod obligatoriu” pentru fiecare cadru didactic din primar, reprezintă o premieră legislativă. Până acum, activitățile remediale erau opționale sau realizate prin proiecte externe, nu parte integrantă din norma de bază.

Oficial, măsura urmărește reducerea decalajelor educaționale și sprijinirea elevilor care nu ating competențele de bază. În practică, însă, învățătorii se văd puși în fața unei sarcini suplimentare, fără garanții reale privind resursele, spațiile, materialele sau remunerația echitabilă.

Nicio prevedere din lege nu clarifică modul în care vor fi selectați elevii pentru pregătirea remedială; cine monitorizează eficiența acestor ore, ce sprijin concret primesc cadrele didactice pentru implementare. Mai mult, în multe școli rurale, unde personalul este deja subdimensionat, această sarcină va crea un blocaj. Pe hârtie, remedierea pare un ideal. În realitate, devine o povară birocratică.

O reformă fără consultare

Această modificare este semnificativă nu doar pentru conținutul său, ci și pentru modul în care a fost adoptată: fără dezbateri largi, fără transparență și fără o evaluare a impactului asupra resurselor umane din sistem.

Este o schimbare cu implicații structurale majore, dar tratată ca un simplu alineat într-o lege secundară. „Legea Bolojan” aduce prima majorare a normei didactice din ultimele trei decenii. Însă în loc să fie parte a unui plan strategic coerent, este livrată într-un ambalaj legislativ opac. Ce pare a fi o inițiativă educațională în sprijinul elevului se transformă, în fapt, într-o încărcare tacită a normei de muncă pentru profesori, fără negocieri și fără plasă de siguranță.

Teona SOARE