
Îți dorești cu ardoare un echipament electronic și nu ai bugetul necesar? Iată câteva soluții!
Statisticile spun că piața electro-IT din România a înregistrat în 2022 o scădere a vânzărilor cu cca. 5% față de anul precedent. Este vorba despre volumul vânzărilor de electronice, electrocasnice și echipamente IT. În ceea ce privește valoarea vânzărilor, aceasta a înregistrat o creștere de 8,6%, însă diferența dintre cele valori este pusă pe seama inflației ridicate, de peste 16%. Evident, acest trend a continuat și în primul trimestru din 2023, fiind un semnal pe care specialiștii în economie îl pun pe seama prudenței comerciale. Reducerea consumului acestor bunuri de folosință îndelungată reprezintă și un semnal de alarmă pentru economia românească, cunoscut fiind faptul că piața electro-IT este una reactivă la scăderile sau creșterile indicatorilor economici. Astfel, având în vedere starea de relativă incertitudine existentă în piață, valoarea ridicată a inflației, dar și depozitele tot mai subțiate ale românilor după perioada pandemică, se pune întrebarea „cum procedezi”? Faci un efort și cumperi acel bun ori aștepți o perioadă de stabilizare a pieței? Oricât ar părea de respingătoare ideea unui credit de nevoi personale, aceasta poate fi o alegere potrivită! Trăim vremuri mai deosebite în care nu toată lumea are la dispoziție o sumă de bani care poate fi dată împrumut. Sau, poate, chiar nu vrei să apelezi la ajutorul rudelor sau cunoștințelor! În această situație, cea mai avantajoasă variantă e contractarea unui credit de nevoi personale. Iei exact suma de care ai nevoie, pentru o perioadă convenită cu banca și în care poți s-o rambursezi fără probleme. Trebuie doar să cauți creditul cu dobânda cea mai mică și cu cele mai puține comisioane. Achiziția de echipamente electronice și IT second este o altă opțiune foarte bună pe care poți s-o iei în calcul. Astfel, cu jumătate din sumă poți cumpăra un aparat SH cu o configurație foarte bună, cu garanție! Toate echipamentele de acest tip sunt verificate și certificate pentru a funcționa în parametri optimi, astfel încât experiența de utilizare să fie cât mai apropiată de a celor noi, sigilate. De exemplu, magazinul de componente electronice Interlink.ro comercializează calculatoare refurbished testate pentru a funcționa conform originalului, cu extra-garanții de până la 5 ani! Cumpără-ți unul și vezi ce diferențe observi față de cel nou. Pe piața electro-IT din România au apărut recent firme de profil care oferă servicii de închiriere echipamente electronice. Astfel, contra unei taxe de 1-2 euro/zi se pot închiria echipamente diverse, de la mașini de spălat la calculatoare desktop, pentru perioade ce variază de la 1 lună la 12 luni. Avantajul unei asemenea soluții este că orice defecțiune va fi rezolvată de urgență de către tehnicienii firmei. Evident, închirierea unui astfel de echipament se pretează pentru perioade mai scurte, când rămâi descoperit pe o anumită activitate sau când dorești să inițiezi una nouă, bine definită în timp. Orice soluție ai alege este important să-ți urmezi visul! Dacă-ți dorești neapărat un anumit bun de folosință îndelungată, fă-ți niște calcule și vezi ce variantă ți se potrivește cel mai mult. Nu sări direct la prima opțiune care îți apare în cale. Verifică din mai multe surse, intră pe un comparator de prețuri online și găsește cel mai mic preț. Sursa foto: Pexels.comEvident, răspunsul la această întrebare poate fi doar bănuit, însă ai mai jos câteva soluții pe care le poți aplica în cazul în care dorești să-ți cumperi neapărat un bun electronic:
1. Credit de nevoi personale
2. Echipamente second-hand/refurbished
3. Echipamente electronice închiriate
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
