La ce oră trebuie să servești micul dejun pentru a avea o viață mai lungă. Oamenii de știință au găsit răspunsul
Un nou studiu a dezvăluit că orele la care mâncăm pot avea un impact asupra sănătății noastre, iar mâncatul la ora „potrivită” ne poate chiar prelungi viața.Cercetarea a fost realizată de City University of New York, oamenii de știință urmărind 34.000 de americani cu vârste de peste 40 de ani timp de mai multe decenii.Voluntarii au fost puși să își urmărească obiceiurile alimentare, înregistrând momentul în care luau mesele și gustările, cercetătorii înregistrând apoi ratele de deces pe parcursul studiului.Aceștia au descoperit că ora optimă pentru a lua micul dejun este între 6 și 7 dimineața, iar participanții care au făcut acest lucru au avut cu 6% mai puține șanse de a muri prematur decât cei care au mâncat la 8 dimineața și cu 12% mai puțin risc de moarte prematură decât cei care au mâncat la 10 dimineața.
Studiul, publicat în Journal of Nutrition, este unul dintre primele de acest gen care studiază longevitatea în raport cu prima masă a zilei. Deși cercetările anterioare s-au axat pe mâncatul târziu, oamenii de știință au dorit să vadă dacă micul dejun are același impact.S-a demonstrat că gustările de la miezul nopții contribuie la dezvoltarea diabetului de tip 2 și a bolilor de inimă, două dintre afecțiunile majore care au fost analizate în acest experiment.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
