La Iași, colectarea hainelor uzate este împiedicată de oamenii străzii

La Iași, colectarea hainelor uzate este împiedicată de oamenii străzii

România se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de mediu din Europa în ceea ce privește gestionarea deșeurilor textile. Conform Agenției Europene de Mediu, peste 95% dintre textilele din gospodăriile românești ajung să fie aruncate la gunoi sau incinerate. În lipsa unui sistem național bine pus la punct de colectare, sortare și reciclare, hainele sfârșesc în gropile de gunoi, unde fibrele sintetice eliberează microplastice periculoase, iar cele naturale contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră.

Hainele vechi, vânate de cerșetori

Pe acest fundal alarmant, Iașul se remarcă printr-o serie de inițiative locale, menite să reducă impactul deșeurilor textile. Primăria a amenajat platforme speciale pentru colectarea hainelor uzate în cartiere precum Păcurari, Frumoasa, Socola, Bucium sau Gară. Locațiile sunt amplasate în apropierea blocurilor, centrelor comerciale sau instituțiilor publice, tocmai pentru a le face ușor accesibile populației. În plus, autoritățile anunță că vor instala, în cursul acestui an, încă 25 de containere modulare, extinzând astfel rețeaua și acoperind zone unde până acum nu existau opțiuni de colectare. Cu toate acestea, nu toți ieșenii sunt mulțumiți de situație. În mai multe cartiere, oamenii se plâng că punctele existente sunt insuficiente, greu accesibile și frecvent vandalizate. „Platforma din zona noastră a fost distrusă de mai multe ori. Persoanele fără adăpost răscolesc containerele, scot hainele și le lasă împrăștiate. Nu doar că nu mai e funcțională, dar arată și dezolant. A devenit un focar de mizerie, nu un punct de reciclare”, spune Radu D., din cartierul Alexandru cel Bun. „Sunt conștientă de importanța reciclării textilelor, dar locuiesc în Tătărași și cel mai apropiat punct este la kilometri distanță. Fără mașină, e aproape imposibil să ajungi acolo cu saci de haine. E nevoie de mai multe puncte și, mai ales, mai aproape de blocuri”, susține Andreea M., o tânără mamă din Iași.

Astfel de probleme pun sub semnul întrebării eficiența infrastructurii actuale. Mai mult decât montarea containerelor, este nevoie de măsuri complementare: supraveghere video, curățenie regulată, protecție împotriva vandalizării și campanii de informare pentru educarea populației privind reciclarea corectă.

În paralel, ieșenii pot apela și la Centrul Municipal de Colectare din stradela Grădinari nr. 26, un spațiu specializat în primirea deșeurilor refolosibile, inclusiv haine și textile.

Pe termen mediu, schimbările legislative europene vor impune colectarea separată a textilelor în toate statele membre până la începutul anului 2025. În plus, se vor introduce reguli stricte de ecodesign pentru haine și obligația brandurilor de modă de a contribui la costurile de reciclare, prin mecanismele de responsabilitate extinsă a producătorului (EPR).

Pentru ca aceste schimbări să devină realitate, este esențială implicarea autorităților, a operatorilor de salubritate, dar mai ales a comunității. Iașul este un exemplu de inițiativă locală într-un domeniu ignorat mult prea mult timp, dar semnalele venite din partea cetățenilor arată că mai este mult de lucru.

Dan DIMA

Platforme de colectare a hainelor uzate

* Ccentrul de cartier Păcurari (Șos. Păcurari, nr. 34) 

* Centrul de cartier Frumoasa (Bdul. Poitiers, nr. 20-22)

* Pasajul Octav Băncilă (Str. Sărăpungerii Silvestru, nr. 60) 

* Bdul Nicolae Iorga nr. 40, bl. T3 (Casa Sindicatelor) 

* Bdul Socola nr. 110 (în fața Liceului Petru Poni/Frigorifer) 

* Piața Voievozilor nr. 14, bl. C1 – 2 platforme 

* Rond Tg. Cucu 

* Șos. Bucium nr. 52 (lângă Arcadia) 

* Bdul Socola nr. 2 (lângă 1001 Articole) 

* Bdul Nicolae Iorga nr. 37, bl. N2 (Gara Internațională) 

* Bdul Carol (Rond Vechi Tramvai) 

* Str. Răzoarelor, nr. 5 (Piața CUG) 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.