Mașini furate din Belgia și Elveția, găsite în Vama Albița
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră și reținut pentru continuarea cercetărilor două autovehicule, care figurau în bazele de date ca fiind furate din Elveția, respectiv din Belgia. Transportatorii sunt cercetați penal.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din țară, doi bărbați cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 43, respectiv 42 de ani, care transportau cu ajutorul unor platforme, un autovehicul an fabricație 2020 și un autoturism fabricat în 2018.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculelor transportate, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au constatat că acestea figurează în bazele de date ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, semnalări introduse de autoritățile din Belgia, respectiv, Elveția.
Cu privire la cele constatate, cei doi bărbați au declarat că au fost rugați de conaționali, proprietarii vehiculelor descoperite, să le transporte în Republica Moldova. Aceștia au mai declarat că au preluat vehiculele din parcuri auto aflate în Belgia, respectiv Elveția și că nu au cunoștință despre neregulile constatate.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în ambele cauze pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar vehiculele, în valoare totală de 155.000 de lei, au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
