Meditațiile, a doua taxă ascunsă a învățământului de stat. Realitatea dură din liceele de elită din Iași

În teorie, România oferă învățământ gratuit. În practică însă, părinții ajung să plătească o „taxă paralelă” tot mai greu de evitat: meditațiile. Fenomenul a căpătat proporții alarmante mai ales în liceele de elită din Iași – „Național”, „Negruzzi”, „Racoviță” sau „Eminescu”, unde presiunea performanței transformă pregătirea suplimentară într-o necesitate, nu un moft.

Elevii nu se mai pregătesc doar pentru note mari, ci pentru supraviețuire într-un mediu ultra-competitiv. Olimpiade, Bac, admitere la facultate. „Dacă nu faci meditații, rămâi în urmă”, spune o elevă din clasa a XI-a de la un liceu de top. Prețul? Între 150 și 200 de lei pe ședință, în funcție de profesor, materie și... disperarea părinților.

Mulți dintre cei care țin meditații sunt chiar profesorii titulari din învățământul public. Predau superficial la clasă, apoi oferă explicații „pe bune” în particular, contra cost. O dublă ipostază greu de justificat moral, dar devenită normă în absența unui control real. Deși ilegal să faci meditații cu propriii elevi, practica este greu de dovedit și rar sancționată.

Performanță pe datorie. Părinții, prinși în capcana rușinii sociale

Pentru părinți, refuzul de a apela la meditații echivalează cu abandonul. „Toți colegii copilului meu merg la pregătire. Ce să fac? Să rămână singurul nepregătit?”, a mărturisis Cristina P, mama unui tânăr care în acest an a absolvit liceul. „A fost admis la două facultăți, care timp de doi ani a găcut pregătire. Avea câte trei meditații pe săptămână, la matematică, informatică și română…”, a continuat ieșeanca. Astfel, meditațiile devin o obligație socială, o a doua taxă de acces la educația de calitate. Iar cei care nu își permit sunt automat excluși din cursa performanței.

Fenomenul accentuează inechitățile. Liceele de top își păstrează prestigiul, dar cu ce costuri pentru familiile cu venituri medii sau mici? Educația gratuită este doar un slogan, cât timp reușita reală vine la pachet cu cheltuieli lunare care depășesc uneori salariul minim.

Ministerul Educației privește fenomenul cu o vinovăție pasivă. Programele sunt greoaie, profesorii sunt slab motivați financiar, iar elevii sunt copleșiți. În loc să fie o opțiune pentru excelență, meditațiile au devenit o normă a supraviețuirii academice. Statul tace, iar părinții plătesc.

Meditațiile nu mai sunt o alegere, ci o obligație. În liceele de elită din Iași, ele nu completează sistemul public, ci îl înlocuiesc, devenind a doua taxă pentru un învățământ care se pretinde gratuit. E timpul să încetăm să ne mințim: performanța costă, iar accesul la ea nu e egal. Cine are bani, învață. Cine nu, rămâne în urmă – deși legea spune că educația e un drept, nu un privilegiu.

Teona SOARE