Microsoft renunță la WordPad, după aproape 30 de ani

Microsoft renunță la WordPad, după aproape 30 de ani

Microsoft își ia adio de la WordPad, aplicație implicită în sistemele de operare Windows, după aproape 30 de ani.


Gigantul american a anunțat oficial, într-o postare pe blog, că va elimina treptat aplicația WordPad din următoarele versiuni ale sistemului de operare Windows. Decizia a fost anunțată în versiunea Insider Preview Build 26020 a Windows 11, pe canalul Canary.

„Începând cu această versiune, aplicațiile WordPad și People nu vor mai fi instalate după ce ați efectuat o nouă instalare a sistemului de operare. Pe viitor, WordPad va fi eliminat la upgrade. WordPad nu va putea fi reinstalat”, conform anunțului Microsoft.


WordPad, editorul de text al Microsoft, oferă funcționalități limitate, fiind instalat automat pe sistemele Windows încă din 1995. Anul trecut, în luna septembrie 2023, compania a anunțat că „WordPad nu mai este actualizată”, astfel că „va fi eliminată într-o versiune viitoare a Windows”.

„Vă recomandăm Microsoft Word pentru documente rich text precum .doc și .rtf și Windows Notepad pentru documente cu text simplu, cum ar fi .txt”, a spus Microsoft.  

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.