Ministrul Nelu Tătaru anunță: Toți elevii, din clasa I până în clasa a XII-a, vor purta mască și la ore, și în pauze
Ministrul Sănătății - Nelu Tătaru a declarat, joi, că toți elevii de la clasa I până la clasa a XII-a vor purta măști în timpul orelor și în pauze, iar înainte să iasă în recreație se vor dezinfecta pe mâini cu substanțele care se vor pune la intrarea în sălile de clasă și atunci când se întorc din pauză vor proceda la fel.
„Se merge pe purtatul măștii și în sala de clasă pornind de la clasa I, excepție vor face elevii de grădiniță și cei de la clasa pregătitoare. Când ies în pauză, elevii vor se vor dezinfecta pe mâini, când intră înapoi, la fel. Măsura purtatului măștii va rămâne obligatorie fiindcă transmiterea este aerogenă și masca este cea mai sigură regulă, pentru că nu avem certitudinea că elevii vor respecta distanța minimă de siguranță sanitară de un metru”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Edupedu.ro.
Proiectul urmează să se finalizeze în această seară, după ședința interministerială condusă de vicepremierul Raluca Turcan, iar documentul va ajunge la premier și, în final, la președintele Klaus Iohannis, deci cel mai probabil va fi făcut public săptămâna viitoare, a precizat Nelu Tătaru.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.