Momente apocaliptice descrise de șeful ONU: Am fi martorii unui exod în masă al unor populaţii întregi, de o amploare biblică
Secretarul general al ONU a avertizat marţi în legătură cu riscul unui exod "de o amploare biblică" din cauza creşterii nivelului oceanelor în urma încălzirii climei de pe Terra şi a lansat un apel public pentru "acoperirea lacunelor" din dreptul internaţional, mai ales în ceea ce îi priveşte pe refugiaţi, informează AFP.
"Pericolul este deosebit de mare pentru aproape 900 de milioane de persoane care trăiesc în zone de coastă puţin înalte - adică o persoană din zece de pe Terra - a declarat Antonio Guterres în faţa Consiliului de Securitate al ONU. "Comunităţile care trăiesc în zone puţin înalte şi din ţări întregi ar putea să dispară pentru totdeauna", a adăugat el. "Am fi martorii unui exod în masă al unor populaţii întregi, de o amploare biblică", a mai spus Antonio Guterres.
Țările expuse
În timp ce anumite mici state insulare, puţin populate, riscă să dispară complet de pe hartă, impactul creşterii nivelului mării, provocat de topirea gheţarilor, de expansiunea oceanului care se încălzeşte şi, de acum înainte, mai ales de topirea calotelor glaciare, este unul mult mai amplu. "Oricare ar fi scenariul avut în vedere, ţări precum Bangladesh, China, India şi Ţările de Jos sunt expuse în faţa riscului", a insistat Antonio Guterres. "Megalopolisuri de pe toate continentele vor suferi grave impacturi, precum Cairo, Lagos, Maputo, Bangkok, Dacca, Jakarta, Mumbai, Shanghai, Copenhaga, Londra, Los Angeles, New York, Buenos Aires şi Santiago de Chile", a adăugat secretarul general al ONU.
Potrivit Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC), nivelul mării a crescut cu 15-25 de centimetri între 1900 şi 2018 şi ar trebui să crească cu 43 de centimetri până în 2100 într-o lume mai caldă cu +2 grade Celsius în raport cu era preindustrială şi cu 84 de centimetri într-o lume a cărei climă se va încălzi cu 3 sau cu 4 grade Celsius în raport cu era preindustrială.
Creşterea nivelului apei
Creşterea nivelului apei, dincolo de acoperirea unor zone, este însoţită de o înmulţire a furtunilor şi a inundaţiilor: apa şi pământul sunt contaminate cu sare, făcând ca anumite terenuri să devină de nelocuit chiar cu mult timp înainte de a fi complet acoperite de către ape.
În acest context al populaţiilor care vor fi obligate la exil, secretarul general al ONU a lansat un apel pentru "acoperirea lacunelor din cadrele" juridice existente la nivel mondial. "Acest lucru trebuie să includă dreptul refugiaţilor", a insistat el. Dar şi găsirea unor soluţii pentru viitorul statelor care îşi vor pierde întregul lor teritoriu terestru. După părerea sa, Consiliul de Securitate al ONU "are un rol esenţial de jucat" pentru "a răspunde provocărilor de securitate devastatoare pe care le generează creşterea apelor".
Această chestiune a rămas controversată în cadrul Consiliului.
Rusia şi-a folosit în 2021 dreptul său de veto pentru a bloca o rezoluţie ce stabilea o legătură generică între schimbările climatice şi siguranţa la nivel mondial, o iniţiativă ce era susţinută de majoritatea membrilor Consiliului.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
