Niciun candidat nu a promovat bacalaureatul în peste 50 de licee. Numărul școlilor fără promovați la Bac s-a dublat în ultimii 4 ani
În peste 50 de licee, niciun candidat de la Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, nu a promovat examenul, potrivit platformei bacplus.ro. Spre deosebire de anul trecut, numărul loc a crescut. Din 2020 și până în prezent, PNL a condus Ministerul Educației. În județele Buzău și Constanța sunt câte 4 unități de învățământ nuci măcar un promovat la BAC 2023. Luni, 3 iulie, rezultatele inițiale ale candidaților care au susținut bacalaureatul 2023 au fost publicate de Ministerul Educației.
Procentul de reușită reprezintă procentul elevilor care au depășit nota minimă necesară, adică 5 per disciplină, respectiv 6 în total. Acest procent este raportat la numărul total de candidați înscriși, inclusiv cei absenți și cei eliminați din examen.
Câte două licee fără niciun promovat sunt în următoarele județe: Sălaj; Timiș; Galați; Olt; Teleorman, Gorj; Caraș-Severin; Bacău; Vâlcea;
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
