'Nora' pe scena Teatrului Tineretului Piatra-Neamț: O nouă perspectivă asupra capodoperei lui Ibsen
Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ anunţă premiera spectacolului "Nora" o adaptare după Henrik Ibsen.
Conform statisticilor întocmite de The Center for Ibsen Studies din Oslo, citate de Teatrul Tineretului, piesa "Nora" rivalizează cu "Hamlet" în ceea ce priveşte numărul de montări din întreaga lume.
"Celebritatea se datorează în primul rând vizionarismului lui Ibsen, care, prin această piesă montată pentru prima dată în 1879, devansează cu aproape 100 de ani gândirile filosofice şi sociologice care au militat pentru schimbarea statutului femeii ca fiinţă umană subordonată bărbatului. Ibsen a avut intuiţia că această schimbare este posibilă doar dacă femeile conştientizează că trebuie să se elibereze de prejudecăţile privind fragilitatea lor", a declarat consultantul artistic Raluca Naclad.
Conceptul propus de regizorul Ciprian V. Nechita, transpus în adaptarea textuală realizată de Ionuţ Sociu, mizează pe evidenţierea relaţiilor dintre personajele feminine, care se potenţează unele pe altele, a adăgat consultantul artistic.
"Discuţiile confesive cu doica sa şi cu doamna Linde, colega de şcoală, sunt tot atâtea prilejuri pentru Nora de a descoperi adevăruri despre sine. Energica Nora este catalizatorul care-i determină pe toţi cei din jurul ei la o benefică autochestionare privind autenticitatea cu care îşi trăiesc viaţa, iar Krogstad este învestit, în plus faţă de personajul lui Ibsen, cu ipostaza de comentator care pune sub lupă diverse derapaje, ce ţin de latura întunecată pe care o avem fiecare dintre noi", a mai spus Raluca Naclad.
Din distribuţie fac parte Elena Popa, Ştefan Huluba, Andrei Merchea-Zapotoţki, Dan Grigoraş, Cătălina Eşanu, Emanuel Becheru şi Gina Gulai.
Spectacolul va avea premiera pe 29 şi 30 martie, de la ora 19,00.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
