O nouă alertă medicală. OMS: 'Următoarea variantă va fi mai contagioasă decât Omicron, întrebarea este dacă va fi mai mortală'
Următoarea variantă de COVID-19 care va ajunge în atenţia lumii va fi mai contagioasă decât Omicron, dar adevărata întrebare la care oamenii de ştiinţă trebuie să răspundă este dacă va fi sau nu mai mortală, au declarat reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Aproximativ 21 de milioane de cazuri de COVID au fost raportate către OMS în cursul săptămânii trecute, stabilind un nou record mondial de cazuri săptămânale ca urmare a răspândirii Omicron, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID-19, în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri transmise în direct pe canalele de socializare ale organismului ONU, relatează CNBC.
„Următoarea variantă îngrijorătoare va fi mai abilă, iar ceea ce vrem să spunem prin aceasta este că va fi mai transmisibilă, deoarece va trebui să depăşească varianta care circulă în prezent", a spus Van Kerkhove.
„Marea întrebare este dacă viitoarele variante vor fi sau nu mai grave", a adăugat ea.
Ea a avertizat că teoriile conform cărora virusul va continua să se trasforme în tulpini mai blânde sunt fără fundament.
„Nu există nicio garanţie în acest sens. Sperăm că aşa va fi, dar nu există nicio garanţie în acest sens şi nu putem miza pe acest lucru", a spus ea.
Mai mult, următoarea variantă a COVID ar putea, de asemenea, să eludeze protecţia oferită de vaccin.
Pfizer şi BioNTech au început marţi să testeze un vaccin COVID care vizează în mod specific varianta Omicron, în timp ce cresc îngrijorările că vaccinurile actuale nu rezistă împotriva infecţiilor şi a formelor uşoare cauzate de tulpina descoperită în urmă cu puţin peste două luni.
Virusul va continua să evolueze înainte de a se stabiliza într-un tipar, a declarat Mike Ryan. El a spus că se speră că se va stabili la un nivel scăzut de transmitere, cu posibile epidemii ocazionale. Acesta ar putea deveni mai mult sezonier sau ar putea afecta doar grupurile vulnerabile, a precizat el.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
