O octogenară din Darabani a ars în casă
O femeie de 86 de ani din Darabani a fost trimisă, ieri dimineață, la Iași, din cauza unor arsuri grave suferite în urma unui incendiu, în noaptea de joi spre vineri.
Potrivit reprezentanților ISU, bunurile din locuință au luat foc de la o lumânare aprinsă uitată lângă materiale combustibile.
Pompierii militari au fost solicitați să stingă incendiul puțin înainte de ora 02.00. La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani și pompierii voluntari din oraș, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreaga locuință. Proprietara a fost scoasă din casă înainte ca pompierii să ajungă la fața locului, fiind preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de către echipajul SAJ. Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din casa cuprinsă de flăcări fiind scoasă o butelie. Bătrâna a fost diagnosticată cu arsuri de gradele II și III pe față, un umăr și un braț.
Nicolae DRUMEA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
