Oceanul Atlantic de Nord își doboară recordul de căldură: Temperatura medie record a apei de suprafaţă de 24,9°C şi a fost observată la 26 iulie
Apele Oceanului Atlantic de Nord au depăşit miercuri un record zilnic de căldură, potrivit datelor preliminare publicate vineri de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA, ale cărei înregistrări au început la începutul anilor 1980, relatează Agerpres.
”Potrivit analizei noastre, temperatura medie record a apei de suprafaţă în Atlanticul de Nord este de 24,9°C şi a fost observată la 26 iulie”, a declarat pentru AFP Xungang Yin, cercetător la Centrele naţionale pentru informaţii de mediu (NCEI) ale NOAA.
Acest record este deosebit de izbitor, deoarece se înregistrează mai devreme în decursul anului, Atlanticul de Nord atingând în general vârful de căldură la începutul lunii septembrie.
Precedentul record a fost stabilit anul trecut, la începutul lunii septembrie 2022, cu o temperatură de 24,89°C, foarte puţin mai mică decât cea din această săptămână, a precizat Xungang Yin.
Temperatura de suprafaţă a Atlanticului de Nord ar trebui să continue să crească în luna august, a avertizat el, astfel că se aşteaptă ca recordul să fie doborât din nou.
Temperatura de 24,9°C este cu peste un grad mai mare decât în mod normal, o medie calculată pe 30 de ani (între 1982 şi 2011), a subliniat cercetătorul.
Din martie, când Atlanticul de Nord începe să se încălzească după iarnă, curba de temperatură a fost mult peste cea din anii precedenţi, iar diferenţa s-a mărit în ultimele săptămâni.
Atlanticul de Nord a devenit astfel un punct de observaţie emblematic pentru supraîncălzirea oceanelor lumii ca urmare a încălzirii globale cauzate de gazele cu efect de seră.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
