OMS confirmă: persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală nu sunt ferite de Omicron. Cum putem pune capăt pandemiei
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis luni, 20 decembrie, că persoanele care s-au vaccinat împotriva Covid-19 sau cele care au trecut prin boală se pot infecta cu noua variantă Omicron, a cărei răspândire se accelerează în lume.
La o conferinţă cu reprezentanţii presei internaţionale de la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că informaţia care se analizează în ce priveşte Omicron arată că această variantă circulă mai rapid decât celelalte şi că "este probabil ca aceia vaccinaţi şi cei care s-au vindecat de COVID-19 să se infecteze sau să se reinfecteze".
Şeful OMS a îndemnat la o conştientizare a acestei situaţii, când mai rămân câteva zile până la sărbătorile de sfârşit de an, subliniind că este mai bine să renunţăm azi la festivităţi, pentru ca "mâine" să putem "celebra viaţa".
"Ne-am săturat de această pandemie. Vrem să petrecem mai mult timp alături de familia noastră, însă pentru a-i proteja pe ei, trebuie să ne protejăm înainte pe noi, acest lucru înseamnă în unele cazuri să renunţăm la evenimente", a spus directorul OMS.
În mijlocul celui de-al 5-lea val care afectează numeroase ţări şi apariţiei noii variante Omicron, Tedros şi-a exprimat dorinţa ca "2022 să fie anul în care să punem capăt pandemiei".
"Dacă vrem să punem capăt pandemiei anul viitor, trebuie să punem capăt accesului inegal la vaccinuri şi să reuşim ca 70% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la mijlocul anului viitor", a precizat el.
Ads
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
