Pandemia poate avea un efect pozitiv asupra somnului
În timp ce efectele negative ale actualei pandemii sunt evidente, numeroşi germani au găsit şi o parte pozitivă a lockdown-ului impus, potrivit unui studiu amplu efectuat de Panelul Socio-Economic (SOEP).
Astfel, mulţi adulţi spun că dorm mai bine, arată cercetarea la care au participat 6.500 de respondenţi din Germania intervievaţi anul trecut în perioada aprilie-iunie şi, din nou, anul acesta în ianuarie, transmite Știri.md cu referire la g4media.ro.
Directorul SOEP, Stefan Liebig, atribuie acest lucru faptului că mulţi angajaţi au scăpat de drumul obositor până la serviciu.
În schimb, nevoia implicării părinţilor în lecţiile pe care copiii şcolari le fac acasă şi lipsa contactelor sociale în afara membrilor apropiaţi ai familiei sunt percepute ca factori negativi în viaţa de familie.
Acelaşi studiu mai relevă că satisfacţia de ansamblu asupra vieţii de zi cu zi s-a diminuat oarecum în al doilea val al pandemiei COVID-19 comparativ cu primul.
Privind în perspectivă, cercetătorii SOEP şi profesorii Universităţii Bielefeld care au evaluat cercetarea cred că efectele asupra tinerilor sunt cele mai îngrijorătoare pe termen lung.
Copiii din acele familii care nu reuşesc să le ofere suficient sprijin educaţional ar putea avea de suferit, remarcă Stefan Liebig.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
