Pentru ce isprăvi e cunoscut Hercule?
Hercule este unul eroii din mitologia greacă ce beneficiază de o notorietate impresionantă, fiind prezent în filme, animații, jocuri și piese de teatru. El reprezintă echivalentul forței și curajului, ce l-au ajutat să ducă la bun sfârșit 12 fapte mari de vitejie.
Hercule este fiul lui Zeus și al Alcmenăi, dar venirea sa pe lume nu a fost privită cu ochi buni de Hera. Aceasta era soția lui Zeus și nu a tolerat relația pe care acesta a avut-o cu Alcmena. Drept urmare, ea i-a cerut fiicei sale Illithyia, care patrona nașterile, să întârzie nașterea lui Hercule. Drept urmare, Hercule a fost purtat în pântece timp de 10 luni.
După ce Hercule s-a născut, Hera a trimis doi șerpi pentru a-l ucide pe când acesta avea doar 10 luni. Legenda spune însă că, în pofida faptului că avea doar 10 luni, Hercule a prins cei doi șerpi cu ambele mâini, i-a sugrumat și apoi i-a ucis.
Totuși, influența negativă a Herei s-a simțit tot timpul în viața lui Hercule, iar acesta și-a pierdut mințile și la un moment dat și-a ucis copiii. În cele din urmă, Apollo i-a poruncit să îl slujească pe Euristeu timp de 12 ani, el fiind nevoit să ducă la bun sfârșit 12 fapte mari de vitejie.
Tocmai aceste fapte de vitejie au contribuit intens la legenda lui Hercule, care a devenit un personaj adesea întâlnit în filme, piese de teatru, animații, dar și la pacanele online. Un joc popular despre acest personaj este Hercules Son of Zeus, pe care compania Pragmatic Play l-a lansat în 2017. Printre simbolurile acestui joc se află Hercule, Cerebus, un vultur, taur, un monstru verde și un berbec.
Pentru ce isprăvi e cunoscut Hercule?
1. A ucis leul din Nemeea - Pentru a-l ucide, Hercule l-a sugrumat și i-a jupuit pielea. El a ajuns în fața lui Euristeu purtând pielea leului.
2. A ucis hidra din Lerna - Hidra îi ucidea pe toți cei care intrau în contact doar prin intermediul răsuflării. Pentru a reușit să o răpună, Hercule a fost ajutat de nepotul Iolaus. Mai întâi i-a retezat capetele și i-a ars carnea, astfel că nu s-a mai putut regenera. Ulterior i-a retezat și capul nemuritor, pe care l-a îngropat sub o stâncă uriașă, în pământ.
3. L-a capturat pe mistrețul de pe muntele Erymanthus - A fost o cursă de durată, dar în cele din urmă mistrețul a fost prins și a cedat.
4. A reușit să prindă un căprior cu coarne de aur - Extrem de agil și rapid, căpriorul a rezistat un an, dar Hercule a reușit să îl prindă.
5. A curățat grajdurile lui Augias - Peste 3.000 de vite se aflau aici, iar grajdurile nu erau curățate de 30 de ani. Hercule a avut însă nevoie de doar o zi pentru a face ordine, după ce a schimbat cursurile râurilor Alpheus și Peneus.
6. A reușit să distrugă păsările stimfalide - Cu ajutorul unor săgeți otrăvite, Hercule a ucis aceste păsări care distrugeau tot ce întâlneau în cale.
7. A capturat taurul din Creta - Acesta se afla în proprietatea lui Poseidon și era foarte fioros. Totuși, Hercule a reușit să îl prindă și i l-a dat lui Euristeu.
8. A reușit să îmblânzească iepele lui Diomede - Mai întâi, Hercule l-a ucis pe Diomede și le-a dat iepele carnea acestora. Ulterior, acestea nu au mai vrut să consume carne de oameni și au devenit blânde.
9. A câștigat cingătoarea purtată de Hippolyte - În drumul spre această ispravă, Hercule a învins amazoanele, iar apoi cingătoarea le-a dat-o fiicelor lui Euristeu.
10. A adus boii lui Geryon - Aceștia se aflau tocmai spre apusul lumii, însă Hercule i-a adus după ce a străbătut desertul Libiei și Oceanul.
11. A cules merele din Grădina Hesperidelor - Aceste mereu aparțineau Herei, care le primise în ziua nunții cu Zeus. Hercule a reușit să fure merele cu ajutorul lui Prometheus și Atlas, după ce l-au răpus pe Ladon, un balaur cu o sută de capete.
12. L-a adus pe Cerberus din împărțirea umbrelor subpământene - A fost o muncă foarte grea pentru Hercule. Acesta a fost nevoit să coboare în Infern și să îl prindă cu ambele mâini de gât pentru a-l trage pe pământ.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.