Percheziţii ale Parchetului European la aeroportul Sibiu şi la CJ Sibiu, dar şi în Bucureşti şi în Braşov în cadrul unei investigaţii privind un proiect finanţat din fonduri europene în valoare de 54 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportul
Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi coordonează marţi 24 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov şi Sibiu, inclusiv la sediile a şase companii, precum şi la locuinţele unor persoane, în cadrul unei investigaţii privind un proiect finanţat din fonduri europene în valoare de 54 de milioane de euro, pentru modernizarea aeroportului din Sibiu, transmite News.ro.
Într-o anchetă condusă de Parchetul European (EPPO), biroul din Cluj-Napoca, au loc marţi mai multe percheziţii la Aeroportul Internaţional Sibiu şi la Consiliul Judeţean Sibiu, în cadrul unei investigaţii privind o presupusă fraudă legată de un proiect finanţat din fonduri europene în valoare de 54 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului, anunţă Parchetul European.
În total, sunt desfăşurate 24 de percheziţii în Bucureşti, judeţele Braşov şi Sibiu, inclusiv la sediile a şase companii, precum şi la locuinţele unor persoane vizate în această anchetă.
Percheziţiile sunt legate de un proiect de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, cu o contribuţie a UE de 54,5 milioane de euro (272.493.421,67 lei) – reprezentând 85% din costul total.
EPPO are în vedere posibile nereguli în procedura de achiziţie publică şi un posibil conflict de interese. Pe baza constatărilor preliminare, în timpul elaborării studiului de fezabilitate au fost stabilite condiţii foarte specifice, care ar fi putut limita capacitatea altor operatori economici de a depune oferte. Acest lucru a dus la atribuirea contractului unui singur ofertant, care este de asemenea suspectat că ar fi făcut declaraţii inexacte cu privire la capacitatea sa de a îndeplini cerinţele stabilite.
Ancheta este în desfăşurare pentru a clarifica faptele şi a stabili dacă au fost comise infracţiuni.
Percheziţiile în curs mobilizează zeci de poliţişti din Structura de Sprijin EPPO din România – Biroul Cluj-Napoca, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Serviciile de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Alba şi Braşov, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Jandarmeria Română.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
