Polițist din Piatra Neamț, implicat într-un accident

Polițist din Piatra Neamț, implicat într-un accident

O autospecială neinscripționată a Poliției Municipiului Piatra-Neamț a fost implicată, sâmbătă, într-o coliziune cu un alt autoturism, într-o intersecție din oraș, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

În urma accidentului, a doua mașină s-a răsturnat pe cupolă, iar șoferița a fost rănită.

''În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă 33 de ani conducea o autospecială de poliție neinscripționată, la pătrunderea pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu din municipiul Piatra-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 38 de ani, din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale'', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul principal Andreea Atomei.

Potrivit primelor cercetări, vinovat de producerea accidentului este șoferul autospecialei care nu ar fi acordat prioritate celeilalte mașini.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.  

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.