Povestea Albei ca Zăpada, reeditată într-un sat din Vaslui

  Povestea Albei ca Zăpada, reeditată într-un sat din Vaslui

 

 

O fată de 8 ani din localitatea vasluiană Măscurei a fugit de acasă ieri, după ce ar fi fost agresată de mama vitregă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, fata a fost găsită de o femeie care o cunoştea şi care s-a îngrijorat când a văzut-o singură. „Femeia a anunţat la numărul de urgenţă 112 faptul că a găsit minora undeva în proximitatea unui drum comunal şi a spus că fetiţa plângea, susţinând că a fost agresată de mama vitregă. În cauză, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Fata a fost preluată de o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui. „A fost transportată la spital, unde a fost consultată de medici, constatându-se că este clinic sănătoasă. De la spital a fost transportată la un centru pentru copii”, a precizat directorul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Din primele informaţii, se pare că minora locuia împreună cu mama vitregă, tatăl fiind plecat la muncă într-un judeţ învecinat.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a demarat verificări în acest caz.

Miruna NEACȘU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.