Premierul Italiei a gasit vinovatii pentru epidemia de coronavirus din tara: Cine e pacientul zero si unde s-a gresit

Premierul Italiei a gasit vinovatii pentru epidemia de coronavirus din tara: Cine e pacientul zero si unde s-a gresit

 Premierul italian, Giuseppe Conte, a criticat situatia "complet inadecvata" dintr-un spital pentru a explica propagarea rapida a virusului in nordul Italiei.

"Este clar ca exista un focar acolo si ca de acolo virusul s-a raspandit", a declarat Conte intr-o emisiune televizata la canalul public Rai Uno, potrivit AFP.

"Acum se stie, a existat o gestionare la nivelul unei structuri spitalicesti complet inadecvata in conformitate cu protocoalele de siguranta recomandate in astfel de cazuri si aceasta a contribuit la raspandirea" virusului, a adaugat Conte.

Principalul focar al epidemiei a fost identificat la Codogno, in apropiere de Lodi, la 60 km sud de Milano. In aceasta localitate de 15.000 de locuitori a fost spitalizat miercurea trecuta un barbat de 38 de ani.

El este considerat drept "pacientul numarul zero", sursa unui numar mare de cazuri identificate in Lombardia (nord-vest), regiunea cea mai afectata de virus, cu 172 de bolnavi depistati dintr-un total de 229 in Italia, 
inclusiv sapte decese. Potrivit media, pe langa sotia sa insarcinata in 8 luni si alte rude, mai multi dintre medicii care l-au examinat au fost infectati, precum si infirmiere, ingrijitori si apoi pacienti si anturajul acestora.

Numarul de cazuri de contaminare cu noul coronavirus a ramas stabil luni in Italia, care incearca sa limiteze contagiunea printr-un cordon sanitar instituit in jurul a 11 localitati din nordul tarii, considerate drept focar al epidemiei.

Cresterea brusca de vineri a acestor cazuri, trecand de la 6 la 229 in patru zile, a facut din Italia tara cea mai lovita de coronavirus in Europa si a treia pe plan mondial, dupa Coreea de Sud si China.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.