Primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire pentru consolidarea, reabilitarea și extinderea sălii de festivităţi a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”
Primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire pentru consolidarea, reabilitarea și extinderea sălii de festivităţi a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”.
Potrivit documentației întocmite de asocierea Raichman Studio SRL – Vexo Concept & Design SRL, valoarea totală a proiectului de investiţii este de 6.248.868,33 lei, din care valoarea lucrărilor de construcţii – montaj este 3.788.240,64 lei.
Durata lucrărilor de execuție este estimată la 12 luni.
Indicatorii tehnico – economici şi devizul general ai proiectului au fost aprobați de Consiliul Local în ședința din 19 decembrie 2024. În perioada următoare suma necesară va fi inclusă în bugetul local și va fi organizată licitația pentru executarea lucrărilor.
În perioada 2022 – 2023 și clădirea liceului a fost consolidată în cadrul unui proiect în valoare de 6.544.240,87 lei finanțat de la bugetul local.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
