Primul pacient pe heliportul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, o femeie cu infarct
Primul pacient cu elicopterul SMURD de pe heliportul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a fost preluat astăzi, la doar o săptămână de la inaugurare. A fost vorba de o femeie în vârstă de 77 ani care a suferit un infarct miocardic sever şi care a fost transportată la Spitalul Clinic „C.I. Parhon”. „Transportul pe calea aerului a durat doar 20 de minute, faţă de peste două ore pe rutier. În ciuda vocilor iresponsabile şi denigratoare la adresa SJU, unele care au depus anterior jurământul lui Hippocrate, iată ca obiectivele finanţate aici cu fonduri europene - în special pe zona de intervenţii de urgenţă - îşi dovedesc utilitatea de care nu cred că se mai poate îndoi niciun om rezonabil în gândire”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea.
Prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel a salutat faptul că SJU Bacău are un heliport care vine în sprijinul pacienţilor care au nevoie de un transfer rapid la clinici de specialitate. „Sănătatea este o cursă care nu se încheie niciodată. Este o luptă contracronometru, în care implicarea face diferenţa între un pacient salvat şi unul pierdut. La hotarul dintre viaţă şi moarte, când fiecare secundă cântăreşte decisiv, intervenţia medicală promptă este hotărâtoare”, a subliniat prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel.
Heliportul de la SJU Bacău face parte din proiectul de modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional.
Bugetul total al proiectului a fost de 13 milioane lei din care 4,7 milioane lei au fost fonduri europene, 1,9 milioane lei fonduri guvernamentale şi 6,7 milioane lei fonduri de la CJ Bacău.
Mihai VANCEA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
