
Primul star de culoare al muzicii country a murit de COVID. Avea 86 de ani
Cântăreţul country Charley Pride, primul star de culoare al acestui gen muzical, a murit sâmbătă în oraşul Dallas la vârsta de 86 de ani din cauza complicaţiilor provocate de maladia COVID-19, a anunţat familia sa prin intermediul unui mesaj publicat pe site-ul artistului, informează DPA.
"Vocea lui baritonală şi simţul său artistic impecabil au influenţat cultura americană", se afirmă în acelaşi mesaj online.
Născut pe 18 martie 1934 ca fiu al unui arendaş din Sledge, Mississippi, Charley Pride a devenit primul superstar de culoare al muzicii country şi, totodată, primul artist de culoare care a fost inclus în Country Music Hall of Fame.
Între anii 1967 şi 1987, Charley Pride a lansat 52 de piese care au ajuns între primele 10 locuri ale topului country din Statele Unite, a câştigat trei premii Grammy şi a devenit cel mai bine vândut artist country al casei de discuri RCA Records.
Printre cele mai cunoscute cântece ale sale se află piese precum "Kiss An Angel Good Mornin'" şi "Please Help Me I'm Falling".
A fost recompensat de Country Music Association cu titlul de Artistul Anului în 1971, cu premiile pentru Cel mai bun cântăreţ în anii 1971 şi 1972 şi cu Premiul pentru întreaga activitate în 2020.
A câştigat cel de-al patrulea premiu Grammy al său la gala din 2017, când a fost recompensat pentru întreaga activitate.
Numeroşi artişti şi colegi de breaslă i-au adus un ultim omagiu prin intermediul unor mesaje publicate pe Twitter. Printre aceştia s-au aflat nume sonore din industria muzicală americană, precum Dolly Parton şi Billy Ray Cyrus.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
