Record pe piața imobiliară din Londra. Stabilit de un chinez
Un magnat chinez al imobiliarelor este pe punctul de a stabili un nou record pe piaţa caselor din Londra prin achiziţia unei vile în cartierul Knightsbridge la un preţ de peste 200 milioane lire sterline (262 milioane dolari).
Firma condusă de Cheung Chung Kiu a acceptat să cumpere vila cu 45 de camere de la 2-8a Rutland Gate, vizavi de Hyde Park, a confirmat un purtător de cuvânt al companiei. Tranzacţia este un semn că cei mai bogaţi oameni ai lumii sunt atraşi de deprecierea lire sterline într-un moment în care se apropie ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Preţul de vânzare este de 210 milioane de lire sterline, potrivit unei surse familiarizată cu detaliile tranzacției. Este cel mai mare preţ plătit vreodată pentru o casă din Regatul Unit, mult peste cele 140 milioane lire sterline plătite în urmă cu aproape un deceniu pentru o casă la ţara din Oxfordshire. Ar fi, totodată, și una dintre cele mai importante tranzacţii imobiliare încheiate la nivel mondial, depăşind suma de 238 milioane de dolari pe care Ken Griffin, fondatorul fondului de investiţii Citadel, a plătit-o anul trecut pentru un penthouse din Manhattan.
Deocamdată nu se știe dacă proprietatea va rămâne o singură casă sau va fi transformată în apartamente de lux. Pe baza preţurilor de vânzare de la proiectul Peninsula London din apropiere, o reconfigurare a clădirii prin transformarea în apartamente ar putea să îi crească valoarea până la 700 milioane de lire sterline, a apreciat purtător de cuvânt al companiei condusă de Cheung Chung Kiu.
Proprietatea cumpărată de magnatul chinez, situată în apropiere de complexul imobiliar de lux One Hyde Park şi magazinele Harrods, a aparținut, la un moment dat, lui Rafic Hariri, fostul premier libanez, asasinat în 2005. De asemenea, aici a locuit și prinţul Sultan bin Abdulaziz Al Saud, fost prinţ moştenitor al Arabiei Saudite.
Construită iniţial în 1830 sub forma a patru case alăturate, care în anii 1980 au fost transformate într-o singura proprietate, vila are şapte etaje şi oferă o suprafaţă de locuit de 5.760 metri pătraţi, cu 7% mai mult decât un teren de fotbal american. Vila are geamuri antiglonţ, mai multe lifturi, o piscină, un spa privat, o sală de sport şi parcare subterană.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
