Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile”

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile”

 Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.  ”Reuniunea s-a terminat”, a anunţat acest oficial.

Ministrul turc de Externe Hakan Fidan a asistat la negocieri, potrivit servicilor sale.

Rusia a cerut, în aceste negocieri, ca Ucraina să cedeze noi teritorii, declară AFP un oficial ucrainean.

El a respins aceste cereri drept ”inacceptabile” şi menite să deraieze negocierile.

”Reprezentanţii ruşi prezintă cereri inacceptabile, care depăşesc ceea ce s-a discutat înaintea reuniunii”, inclusiv o ”retragere a forţelor ucrainene din părţi vaste ale teritoriului ucrainean, pe care acestea le controlează, pentru ca să poată fi instaurat un armistiţiu”, declară AFP această sursă diplomatică sub protecţia anonimatului. O reluare a negocierilor ruso-ucrainene este ”posibilă” vineri, însă nu este încă ”prevăzută” în aceststadiu, declară AFP un oficial ucrainean de rang înalt la curent cu negocierile, primele negocieri directe din martie 2022.

”Este posibil ca ceva să se întâmple azi”, însă, ”pentru moment, nu s-a prevăzut nimic”, declară el.

”Echipele noastre sunt pregătite sămuncească atât timp cât este nevoie”, a adăugat el. Oficialul ucrainean a deplâns o delegaţie rusă ”slabă”, incapabilă în opinia sa ”să ia o decizie sunbstanţială pentru ca să pună capăt războiului”.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.