S-a întors iarna. La Slănic Moldova a nins!
Cea mai mare parte a țării se află duminică sub atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, viscol și strat de zăpadă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Astfel, până la ora 23:00, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 75...85 km/h, iar la peste 1700 m de 90...100 km/h și temporar va fi viscol.
Vor fi precipitații mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local și temporar vor fi viscolite.
Potrivit meteorologilor, se va depune strat de zăpadă în medie de 5...10 cm în sudul și estul Transilvaniei, vestul Moldovei și nordul Munteniei și în general de 15...20 cm la munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali.
În Slănic Moldova, dar și în alte localități din județul Bacău (Moinești, Comănești, Dărmănești), peisajul e de poveste. Brazii sunt acoperiți de zăpadă, la fel și unele drumuri, ceea ce a necesitat intervenția drumarilor, care au împrăștiat material antiderapant.
Singurele județe care nu sunt avertizate cu Cod galben sunt Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și municipiul București.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
