Salariul Patriarhului Daniel stârnește controverse. Ce venit are
Salariile preoților au fost mereu un subiect tabu, și au stârnit mereu controverse. Nu mulți cunosc care este venitul lunar al unui preot.
Veniturile preoților diferă în funcție de mai multe criterii, precum studiile și funcția deținută în cadrul BOR. Acesta poate porni de la suma de 3000 de lei.
Cât câștigă un episcop și ce salariu are Patriarhul Daniel
Începând de la 1 ianuarie 2o19, șeful Bisericii Ortodoxe Române a beneficiat de creșterea salariului minim pe economie, iar venitul lui a ajuns la 23.920 lei pe lună, adică aproape 240 de milioane de lei vechi. În anul 2018, salariul Patriarhului Daniel era de 16.600 de lei, salariu egal cu cel al președintelui Senatului României.
Fiecare funcție din cadrul BOR este renumerată diferit, astfel că reprezentanții Bisericii cu funcții înalte pot câștiga și peste 8.000 de lei lunar. Astfel, un episcop poate câștiga peste 5.000 de lei, un mitropolit 7.500 de lei, iar un Patriarh poate ajunge la mult peste 8.000 de lei.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
