Scurta istorie a sapunului. A fost o vreme cand era considerat daunator pentru sanatate

 Primul sapun a fost creat in urma cu peste 6500 de ani. In jurul anului 4500 i.Chr., sumerienii au dezvoltat o forma preliminara a sapunului, din cenusa si uleiuri. Dar solutia obtinuta din arderea conurilor de brad si a curmalelor nu era folosita pentru curatare, ci ca remediu medicinal.

Se pare ca si egiptenii si grecii (circa 2.700 - 2.200 i.Chr.) foloseau aceleasi instructiuni in prepararea sapunurilor, insa abia germanii si galicii au inceput sa foloseasca sapunul in scopuri cosmetice. Ei faceau sapun din grasime de capra, vita sau cerb si il foloseau pentru aranjarea parului sau ca spuma de ras, obiceiuri care au fost apoi preluate de romani.

Pana in secolul al 18-lea, medicii din Europa erau de parere ca apa si sapunul sunt daunatoare pentru sanatate. Pudrarea pielii si a hainelor era singura forma de curatare.
Lucrurile s-au schimbat in secolul al 19-lea, cand igiena corporala regulata a devenit o moda. Curand, insa, razboaiele secolului 20 au redus pana aproape de disparitie uleiurile si grasimile necesare producerii de sapun.

Abia dupa incetarea Primului Razboi Mondial, a fost posibila fabricarea industriala a sapunului ca produs de masa. Au fost importate materii prime din tarile tropicale si a fost elaborat un proces de productie rezonabil ca pret.

Astazi, sapunurile sunt indispensabile si sofisticate. La baza au tot grasimi vegetale (ulei de cocos, de palmier, de masline etc) si animale (grasimea de porc, de bou, de oaie etc).
Prelucrarea pastei de sapun difera in functie de destinatia sapunului (sapun de rufe, de toaleta, medicinal). Pentru obtinerea sapunului de toaleta, pasta de sapun este decolorata, neutralizata de excesul de soda si imbogatita cu parfumuri si alte ingrediente (glicerina,laolina, coloranti, acid citric etc).

Baronul si chimistul german Justus von Liebig spunea ca averea unui popor si gradul sau de civilizatie pot fi judecate in functie de cantitatea de sapun consumata.