Statul Român și Direcția Silvică au câștigat procesul cu Fondul Bisericesc Ortodox Religios
Unul dintre cele mai costisitoare procese este cel al retrocedării pădurilor din Bucovina. Fondul Bisericesc Ordodox Roman al Bucovinei (FBORB) a dat în judecată Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva şi cere retrocedarea a nu mai puţin de 166.000 de hectare de păduri, a căror valoare este estimatp la 3,5 miliarde de euro.
FBORB a cerut să i se înapoieze peste 166.000 de hectare de ppdure. Început în urma cu aproape 20 de ani, procesul s-a judecat pe la mai multe instanţe. În 2007, FBORB a obţinut o decizie favorabilă din partea Tribunalului Suceava, iar în 2009 Curtea de Apel Timişoare a menţinut sentinţa instanţei de fond. Romsilva a atacat cu recurs hotărârea, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis în iunie 2019 că această cale de atac să se deruleze la Cluj, apoi la Timișoara.
Sutele de mii de hectare revendicate de către FBORB au la bază documente vechi de sute de ani, majoritatea în limba germană, care atestă faptul că ar deţine un drept de proprietate. Conform extraselor de carte funciară, fondul a fost proprietar al acestor terenuri până în anul 1948, când în baza Constituţiei din 13 aprilie 1948 toate pădurile au trecut in proprietatea statului.
Ecaterina VICOL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
