Structura anului școlar 2024-2025? Anunțul făcut de ministrul Educației
Ministrul Educației susține că a fost preferată structura pe module și pentru anul școlar 2024-2025 „pentru stabilitate și predictibilitate”.
Ministrul Educației Ligia Deca susține că decizia a fost luată în baza unor studii.
„Am solicitat unității de cercetare în educație să elaboreze un studiu de percepție. El a fost și făcut public. Practic am vrut să vedem care este percepția atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor și a părinților vizavi de această structură pe module care a funcționat doi ani, mă rog un an și jumătate, ei într-o proporție covârșitoare pentru anumite categorii au spus că noua structură este una benefică”, a spus Ligia Deca.
Ea a precizat că elevii au apreciat alternanța între efort și perioade în care se pot recupera.
„Am preferat în interesul stabilității și al predictibilității să păstrăm această structură de an școlar și să încercăm ca toate eforturile noastre, de exemplu eforturi pentru simulări, să fie corelate cu structura, adică am mutat mai repede simulările în ideea că rezultatele la simulări pot fi discutate cu familiile și pot servi pentru recuperarea materiei înainte de examenele naționale”, a mai spus ministrul.
Potrivit proiectului de ordin privind structura anului școlar 2024-2025, durata cursurilor este de 36 de săptămâni, data de începere este 9 septembrie 2024, iar data încheierii cursurilor este 20 iunie 2025.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 – 17 aprilie 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare este la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, va fi planificată în perioada 10 februarie-2 martie 2025, după consultări realizate la nivelul unităților de învățământ cu elevii, părinții și cadrele didactice.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
