Tabără de creaţie la Vaslui,cu 100 de copii
Peste 100 de elevi, profesori, meșteșugari și artişti participă în acest weekend la o tabără de creaţie cu tradiţie în judeţul Vaslui, „Flori de mai”, a XII-a ediție.
Atelierele sunt diverse. Participanţii pictează icoane pe lemn şi sticlă, fac broderie pe pânză si încondeiază ouă, ne spune cea care se ocupă, an de an, de organizarea taberei, profesoara Daniela Adam:
”Tabăra se va desfășura pe mai multe secțiuni, picturi icoane pe lemn sau sticlă, cusături populare, olărit, decorațiuni din sfoară, confecționarea de măști populare, unde vor participa elevi și profesori pasionați de arta tradițională din județul Vaslui și chiar din afara acestuia. Toți elevii care vor participa la tabăra de meșteșuguri tradiționale vor avea ocazia să cunoască pe viu, de la meșterii populari din județul Vaslui și Iași, modul de lucru a obiectelor tradiționale, la războiul de țesut, roata olarului, cusături populare, măști tradiționale, confecționarea opincilor. De asemenea, în cadrul activității, întreaga atmosferă va fi delectată de un program artistic de cântece și dansuri populare susținute de ansamblul folcoric ”Mlădițe Codăeștene” ce aparțin Căminului Cultural Codăești. Cele mai bune lucrări realizate de elevii din cadrul atelierelor de lucru vor fi jurizate de o comisie de specialitate, apoi elevii vor fi premiați în funcție de rezultatele obținute.”
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
