Tradiții la Bobotează
Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creștine importante și este menită să reamintească momentele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viață publică, de aceea Biserica mai numește Boboteaza și „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creștin.
La Bobotează se sfințesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul. Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Romano-Catolică.
Credincioșii și preoții consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfințită la biserică în această zi nu se strică niciodată.Agheasma mare se săvârșește numai de Bobotează, spre deosebire de Sfințirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeștanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 și 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.
Superstiții de Bobotează
Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfințirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaților pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot, și cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-și visa alesul. Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul țării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva, aduceau mâncare și băutură. După ce serveau masa, ele cântau și jucau toată noaptea. Dimineața ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplător pe drum și-i amenințau cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu. Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiția populară. Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
