Transplant cardiac la Târgu Mureş - O tânără de 16 ani va primi o inimă nouă
Prof. Dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a declarat pentru News.ro că în această dimineaţă va intra în sala de operaţie alături de echipa medicală pentru a realiza al patrulea transplant cardiac din acest an. Donatorul este o fată de 18 ani, victimă a unui accident grav în Timişoara. O echipă de chirurgi de la Târgu Mureş a prelevat cordul la Spitalul Judeţean din Timişoara, iar acesta este acum în drum spre Târgu Mureş cu un elicopter SMURD. Pacienta care primeşte inima este tot o fată, dar de 16 ani, cu o insuficienţă cardiacă gravă, boală care a evoluat rapid pe fondul unor complicaţii şi care aştepta să facă transplantul cardiac de 6 luni.
„Este vorba despre o intervenţie de transplantare a cordului pe care o vom efectua în această dimineaţă asupra unei tinere în vârstă de 16 ani aflată într-o stare avansată de isuficienţă cardiacă, ireductibilă, aflată la limita posibilităţilor de supravieţuire.
Cordul a fost prelevat în această dimineaţă de o echipă de chirurgi din Clinica noastră din Târgu Mureş, de la Spitalul Judeţean din Timişoara, de la o donatoarea în vârstă de 18 ani, victima unui accident rutier, în Timişoara, din ce ştiu. Ca de obicei, când este vorba despre un transplant, ne exprimăm condoleanţele faţă de pierderile familiei îndurerate, dar este foarte important pe de altă parte ca în aceste situaţii tragice nişte vieţi pot fi salvate. Subliniez pe de o parte gestul nobil al familiei şi pe de alta importanţa de a fi solidari şi să putem salva vieţi prin donare, ori de câte ori se poate.
Întotdeauna când există o astfel de situaţie, încercăm să găsim cel mai bun receptor posibil ţinând cont şi de acest aspect al vârstei, al greutăţii. Bineînţeles, în primul rând compatibilităţile de grup sangvin, există anumite repere pe baza cărora facem această alegere şi evident sperăm ca toate aceste lucruri să meargă bine”, a explicat Prof. Dr. Horaţiu Suciu.
O nouă şansă la viaţă pentru un copil cu o boală gravă a inimii. Pacienta de 16 ani cu insuficienţă cardiacă era pe lista de aşteptare de 6 luni. În această dimineaţă va primi o inimă sănătoasă. „Probabil inima va ajunge cu un timp de ischemie de aproximativ 90 de minute”, spune Prof. Dr. Horaţiu Suciu.
„Fata aştepta să facă transplantul cardiac de aproximativ 6 luni, o avem, pentru că a fost o evoluţie destul de rapidă, mult probabil legată şi de o viroză, de o intercurenţă, important este că evoluţia a fost foarte rapidă spre deprimarea funcţiei cardiace şi acest transplant vine ca o mare şansă pentru ea.
Nu am apucat să vorbesc cu părinţii, aceste lucruri se fac foarte rapid, se pleacă noaptea, se vine dimineaţa. Inima vine cu elicopterul. Timpul maxim de ischemie este de 4 ore, prin toate mijloacele care ne stau la dispoziţie încercăm să minimalizăm acest timp, cu cât este mai scurt, cu atât este mai bine. Probabil va ajunge cu un timp de ischemie de aproximativ 90 de minute, elicopterul face mai mult de o oră de la Timişoara până aici. Se ţine într-un recipient special, cu gheaţă.
Au mai fost astfel de situaţii şi la copii mai mici, şi la pacienţi mai în vârstă, încercăm să compatibilizăm cât mai bine şi acest aspect al vârstei”, a precizat medicul.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
