Trump nu mai are răbdare cu războiul din Ucraina: Cele două părți ar trebui să facă asta acum
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a făcut declarații despre încheierea războiului din Ucraina.
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că Rusia şi Ucraina sunt "foarte aproape de un acord" şi a cerut celor două părţi se întâlnească pentru a-l finaliza, relatează sâmbătă AFP și Agerpres.
"Sunt foarte aproape de un acord şi cele două părţi ar trebui să se întâlnească acum, la cel mai înalt nivel, pentru 'a-l finaliza' ", a scris preşedintele american pe platforma sa Truth Social, la scurt timp după sosirea la Roma.
Preşedintele american a sosit vineri seara la Roma pentru a asista la funeraliile Papei Francisc, efectuând prima sa călătorie în străinătate de la revenirea la Casa Albă, în ianuarie.
Donald Trump şi Prima Doamnă Melania Trump au aterizat pe aeroportul Leonardo da Vinci din Roma, potrivit unui jurnalist AFP care a călătorit la bordul Air Force One.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că "ar dori" să aibă o întrevedere cu omologul său american la Vatican, dar a anunţat vineri că nu este sigur dacă va putea asista la funeraliile Papei Francisc.
Zeci de şefi de stat şi de guvern şi-au confirmat prezenţa, sâmbătă, la Roma, la funeraliile Papei Francisc, decedat luni.
Vaticanul a anunţat joi prezenţa a 50 de şefi de stat şi a zece suverani în exerciţiu, iar "în acest stadiu, 130 de delegaţii (străine, n.r.) sunt confirmate pentru funeraliile Papei Francisc", care vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
