Ucraina admite că a adâncit canalul Bâstroe de la 3,9 metri la 6,5 metri și afirmă că lucrările sunt realizate 'în cooperare cu România'
Pescajul de trecere a navelor (adâncimea) în tronsonul de la kilometrul 0 al gurii Bâstroe a Dunării până la kilometrul 77 al gurii Kilii este de 6,5 metri, iar din kilometrul 77 până la kilometrul 116 al estuarului Kiliysky - 7 metri. La începutul invaziei, pescajul maxim era de numai 3,9 metri, transmite Ministerul Transporturilor si Infrastructurii din Ucraina. Potrivit sursei citate, lucrările sunt realizate „în cooperare cu România”, deși România a reclamat la Comisia Europeană operațiunile ucrainene de adâncire a canalului.
Potrivit instituției, „clusterul portuar al Dunării și-a dezvoltat semnificativ capacitatea de export în ultimul an” și „numai din luna martie a anului trecut, transbordarea mărfurilor în porturile „Izmail”, „Reni” și „Ust-Dunaisk” a crescut de 3 ori”. „În general, din acestea au fost exportate peste 17 milioane de tone de produse, inclusiv peste 11 milioane de tone de produse alimentare”, mai spune ministerul.
„O astfel de dinamică și problemele încă existente cu exporturile prin porturile maritime fac din dezvoltarea infrastructurii regiunii Dunării un domeniu prioritar al activității noastre. În cadrul acestei lucrări și datorită succeselor Forțelor Armate din Marea Neagră, am deschis deja estuarul Bystre pentru transport maritim și am crescut potențialul de transbordare al porturilor. De asemenea, continuăm lucrările de dragare în partea ucraineană a Dunării. Datorită acestui fapt, vom putea asigura transport maritim mai eficient și mai sigur între Marea Neagră și Dunăre, precum și creșterea fluxului de mărfuri prin porturile dunărene”, se mai arată în informare.
„Lucrările operaționale pe partea ucraineană a Dunării sunt realizate în cooperare cu Comisia Europeană, România și Comisia Dunării. Această organizație guvernamentală internațională este responsabilă de asigurarea și dezvoltarea liberei navigații pe Dunăre pentru navele comerciale”, potrivit sursei citate.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
