Ultimele modificari ale legii învățământului preuniversitar
Creşele de stat vor fi arondate unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, prevede un amendament adoptat, miercuri, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, la proiectul legii învăţământului preuniversitar.
"În termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, creşele de stat cu personalitate juridică se reorganizează şi se arondează unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, care au nivel preşcolar cu program prelungit sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar. Prin excepţie, creşele cu minimum 120 de antepreşcolari se pot reorganiza ca unităţi de învăţământ cu personalitate juridică", prevede amendamentul iniţiat de UDMR, adoptat cu 3 abţineri de comisie, notează Agerpres.
Alte amendamente adoptate
Potrivit unui alt amendament al PSD, învăţământul preuniversitar tehnologic se desfăşoară exclusiv în sistem dual pentru toate liceele tehnologice începând cu anul şcolar 2029-2030.
Un alt amendament adoptat de Comisia de învăţământ introduce rolul Ministerului Sporului în înfiinţarea şi reprofilarea cluburilor copiilor.
"Înfiinţarea şi reprofilarea în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare de noi cercuri, respectiv discipline sau ramuri sportive, se realizează pe baza acordului ARACIP şi cu respectarea înregistrării în Certificatul de Identitate Sportivă emis de Ministerul Sportului. Procedura privind acordul ARACIP se stabileşte prin ordin al ministrului Educaţiei", prevede amendamentul iniţiat de PSD.
Potrivit unui alt amendament votat, înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal, pentru elevul minor. Cererea scrisă este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii.Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezența în unitatea de învățământ pentru perioada desfășurării cursurilor.
Forma examenelor
Încă nu au ajuns la examene, însă, potrivit unor surse, PNL și PSD s au înțeles ca la admiterea națională să rămână admiterea suplimentară la liceu, dar procentul locurilor dintr-o școală pentru cei care intră pe baza admiterii suplimentare să fie de 50%, nu de 60%, cum dorea inițial Ministerul Educației
La Bacalaureat, religia va rămâne materie opțională la anumite profiluri, acolo unde poate fi introdusă, adică la profil uman.
Despre reducerea materiilor obligatorii încă se mai discuta
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
