Un bărbat din Neamţ a anunţat la Poliție că şi-a ucis mama
Un bărbat de 43 de ani din oraşul Târgu-Neamt s-a prezentat la Poliţie şi a anunţat că şi-a ucis mama. Cadavrul femeii a fost găsit în locuinţă.
”La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 16:50, la sediul Poliţiei oraşului Târgu-Neamt s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 43 ani, din oraşul Târgu-Neamt care s-a autodenunţat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat decedată victima, o femeie în vârstă de 75 de ani, mama bărbatului în cauză”, a transmis, miercuri, IPJ Neamţ.
Corpul acesteia a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
”Bărbatul se află în custodia poliţiei, urmând ca în cadrul anchetei să fie dispuse măsurile legale. Din primele verificări, evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan”, a mai precizat sursa citată.
Cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ şi de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Neamţ.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
