Un polițist ieșean, prins „mort” de beat la volan. Colegii au rămas șocați
Un polițist ieșean a fost băgat în arest după ce a fost prins beat criță la volan. Polițistul din Iași lucra la departamentul Logistică și a fost depistat de către o patrulă de la rutieră prin Botoșani, circulând cu viteză și a fost oprit.
Agenții au fost șocați de alcoolemia pe care o avea ieșeanul : 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Reprezentanții Poliției Iași ne-au precizat că angajatul se afla în timpul liber. „La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din județul Iași, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 15 februarie, în jurul orei 17:00, a fost depistat de polițiștii din Ștefănești, conducând cu viteză peste limita legală, în localitatea Românești. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
