Un urs face ravagii într-o gospodărie din județul Vaslui: A atacat porci și a distrus stupi
Autorităţile din Gârceni au anunţat că pe raza comunei a fost semnalată prezenţa unui urs care a pătruns într-o gospodărie izolată, unde a atacat porcii din coteţ şi a distrus apoi două stupine.
Primarul comunei Gârceni, Sorin Scutelnicu, a declarat joi, că ştia de prezenţa unor urşi în păduri din zonă, dar că este pentru prima dată când un urs a pătruns într-o gospodărie.
"Este vorba despre un urs care a pătruns într-o gospodărie mai izolată din Gârceni, situată în apropierea unei păduri şi a atacat un porc din coteţ, omorându-l. Animalul a provocat distrugeri într-o stupină din aceeaşi localitate şi în altă stupină din Dumbrăveni aparţinând aceleiaşi persoane. Am anunţat Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Prefectura şi suntem convinşi că vor fi luate toate măsurile. Din ceea ce am înţeles, acum fiind iarna aceasta mai blândă, urşii nu mai stau în bârlog, nu mai hibernează şi ies după hrană. În pădure nu au ce să găsească şi automat merg după mâncare. Nu este cazul să ne alarmăm. Oamenii trebuie să rămână calmi, dar să fie totuşi precauţi. Având în vedere plasarea comunei la limita cu judeţul Bacău, este posibil să mai apară urşi care migrează din anumite zone mai înalte şi coboară spre pădurile din zona noastră. Vom căuta să gestionăm cum trebuie astfel de situaţii", a declarat primarul Sorin Scutelnicu.
Potrivit autorităţilor, în ultima perioadă în judeţ au existat informaţii care anunţau prezenţa unor urşi, lucru neobişnuit pentru zona Vasluiului.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
