Vladimir Putin are termen până luni să accepte un armistițiu în Ucraina. Reacția Kremlinului Citeşte întreaga ştire: Vladimir Putin are termen până luni să accepte un armistițiu în Ucraina. Reacția Kremlinului
Ucraina şi liderii europeni reuniţi sâmbătă la Kiev au convenit sâmbătă asupra unei încetări necondiţionate a focului pentru cel puțin 30 de zile începând de luni, 12 mai, avertizându-l pe liderul rus Vladimir Putin cu „sancțiuni masive” dacă nu se conformează cererii. Inițiativa este sprijinită de preşedintele american Donald Trump, relatează The Guardian. Anunţul a fost făcut de liderii de stat ai Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Poloniei şi Ucrainei după un summit al „Coaliție voluntarilor” la Kiev, în timpul căruia Trump a intervenit printr-un apel telefonic care a durat 20 de minute.
Vladimir Putin este îndemnat să demonstreze, nu să spună cuvinte goale despre pace Liderii europeni i-au transmis lui Putin să fie de acord până luni cu o încetare necondiţionată a focului, în caz contrar riscând să se confrunte cu sancţiuni sporite şi transferuri de arme către Ucraina.
„Noi toţi cei de aici, împreună cu Statele Unite, avem un apel către Putin. Dacă este serios în ceea ce priveşte pacea, atunci are o şansă să o demonstreze acum”, a declarat prim-ministrul britanic Keir Starmer. Kiev, 10 mai. Friedrich Merz (primul din dreapta), Emmanuel Macron, Volodimir Zelenski, soția sa Olena, Keir Starmer și Donald Tusk aduc omagii soldaților ucraineni căzuți pe front Foto: Profimedia Șeful Guvernului britanic a salutat „unitatea absolută” între SUA, europeni și Ucraina și a respins orice condiţii din partea lui Putin. „Suntem clari că, dacă el întoarce spatele păcii, vom răspunde, lucrând cu preşedintele Trump, cu toţi partenerii noştri, vom intensifica sancţiunile şi vom creşte ajutorul nostru militar pentru apărarea Ucrainei, pentru a presa Rusia să revină la masa negocierilor”, a insistat el.
Macron afirmă că armistițiul va fi controlat de SUA cu ajutorul Europei La rândul lui, Emmanuel Macron a precizat că țările participante la „Coaliția voluntarilor” au decis „să susțină o încetare a focului de 30 de zile cu o supraveghere asigurată în principal de Statele Unite ale Americii și la care vor contribui toți europenii”. „În cazul încălcării acestei încetări a focului, am agreat să fie pregătite și coordonate între europeni și americani sancțiuni masive”, a reiterat șeful statului francez.
„Dacă Rusia respinge această inițiativă, nu va exista niciun dubiu despre cine susține pacea și cine susține războiul”, a atras atenția Donald Tusk. Keir Starmer, Emmanuel Macron şi Friedrich Merz au ajuns în capitala Ucrainei sâmbătă dimineața, cu acelaşi tren, în timp ce Donald Tusk a venit cu un tren separat. Kremlinul nu vrea pace în Ucraina Administrația Trump afirmă că o încetare completă a focului pentru cel puțin 30 de zile ar putea fi primul pas spre un acord de pace de durată. Ucraina s-a declarat pregătită pentru un astfel de armistițiu, dar Rusia a refuzat până acum. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins sâmbătă presiunile pentru pace. „Noi ne gândim deja la ce vom face după ce aceste sancțiuni vor fi impuse, cum vom minimiza consecințele lor. Încercarea de a ne speria cu sancțiuni este în van”, a susținut Peskov.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
