Vladimir Putin face anunțul așteptat de întreaga omenire: Este gata de negociere 'fără nicio condiție prelabilă'
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus emisarului american Steve Witkoff, într-o întâlnire la Kremlin, vineri, că este pregătit să negocieze o soluţie a Războiului din Ucraina ”fără nicio condiţie prealabilă”, anunţă sâmbătă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP, informează News.ro.
Donald Trump este consternat: Putin mă face să cred că nu vrea să oprească războiul. Mă tot amână!
”Vladimir Putin a reafirmat că partea rusă este pregătită să reia procesul negocierilor cu Ucraina, fără nicio condiţie prealabilă”, declară purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse citat de agenţiile ruse de presă.
Preşedintele rus şi-a reiterat cu regularitate cerinţele maximaliste cu privire la Ucraina - controlul celor cinci regiuni ucrainene a căror anexare a fost revendicată de Moscova, renunţarea Ucrainei de a adera la NATO şi demilitarizarea.
Mai larg, Vladimir Putin - care prezintă Războul din Ucraina ca pe un ”război hibrid” al NATO împotriva Rusiei - cere o refacere a arhitecturii de securitate a Europei cu privire la poziţionarea forţelor NATO staţionate în prezent în apropierea frontierei ruse.
Kremlinul a catalogat vineri drept ”constructive şi utile” aceste noi discuţii ale lui Putin cu Witkoff, menite să ”apropie poziţiile” Moscovei şi Washingtonului într-un număr de subiecte, în primul rând în dosarul ucrainean.
Vladimir Putin a ordonat la 24 februarie armatei ruse să atace Ucraina, un conflict care s-a soldat în peste trei ani cu zeci de mii de morţi, civili şi militari.
Rusia ocupă în continuare 20% din teritoriul Ucrainei
Moscova a anunţat sâmbătă că a recucerit în întregime regiunea rusă Kursk, o revendicare contestată de Kiev.
În marja funeraliilor Papei Francisc, Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu mai mulţi lideri.
Preşedintele francez Emmanuel macron a salutat ”o discuţie foarte pozitivă” vizând ”să pună capăt Războiului din Uceraina”.
Preşedintele ucrainean şi premierul britanic Keir Starmer au evocat ”progrese” către o ”pace draptă şi durabilă”.
Donald Trump şi Volodimir Zelenski s-au întâlnit, în contextul în care Washingtonul îşi intensifică eforturile în vederea obţinerii unei încetări a focului, în timp ce Moscova revendică recucerirea regiunii ruse Kursk, contestată de Kiev.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
