Zeci de locatari evacuaţi după un incendiu izbucnit într-un apartament. Proprietarul a fost găsit inconştient

Zeci de locatari evacuaţi după un incendiu izbucnit într-un apartament. Proprietarul a fost găsit inconştient

Zeci de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din municipiul Suceava, sâmbătă seară, în urma unui incendiu produs într-unul dintre apartamente, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit acestora, proprietarul apartamentului în care a izbucnit incendiul a fost găsit inconştient.

"În interiorul apartamentului a fost identificată o victimă (bărbat) inconştientă, dar cu funcţii vitale. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD, care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. Flăcările s-au manifestat în dormitorul locuinţei, cu degajări mari de fum. 25 de persoane din bloc s-au autoevacuat ori au fost evacuate de pompieri", au precizat oficialii ISU Suceava.

La faţa locului intervin pompierii militari, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Incendiul este localizat şi se lucrează pentru lichidare şi pentru ventilarea zonei afectate de fumul şi gazele toxice rezultate.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.