„Dragostea nu doare, iar vindecarea începe când nu te mai minți”

Într-un dialog profund și vulnerabil, autoarea Daniela Rotariu vorbește despre drumul său de la durere la vindecare, despre credință, curaj și dragostea care nu doare. Inspirată de propria viață, „Rățușca Lina” devine mai mult decât o carte pentru copii: e un mesaj de speranță pentru toți cei care au uitat cât valorează. În acest interviu emoționant, Daniela povestește despre bunici, despre puterea alegerilor sincere și despre cum literatura poate deveni un act de vindecare.

- Cartea „Rățușca Lina” a fost, pentru tine, un simplu proiect literar sau ceva mai profund?

- Cartea a fost pentru mine un moment de vindecare. După o căsătorie încheiată, mi-am dat seama, în sfârșit, că cine te iubește cu adevărat e acolo pentru tine. Te pune pe primul loc — indiferent de influențe. Dacă vrei să câștigi în viață, ai nevoie de cineva care să renunțe la toți pentru tine, nu la tine pentru ceilalți. Nu trebuie să tragi de un om ca să-l schimbi. Dragostea nu se cere. Dragostea se oferă și se simte. Eu iubesc copiii din toată inima și sunt un om profund familist. Asta le datorez bunicilor mei, mamaia Geta și tataia Valentin. De la ei am învățat ce înseamnă să fii bun, să fii prezent, să oferi căldură și siguranță. Tot ce am mai bun și mai frumos în mine vine de la ei. Astăzi pot spune cu inima plină: sunt un exemplu pentru mine însămi. Și, uneori, asta e cea mai grea și mai frumoasă reușită.

- Cine este, de fapt, Rățușca Lina?

- Adevărul este că Rățușca Lina sunt… chiar eu. În spatele fiecărei pagini, a fiecărui cuvânt și a fiecărei lacrimi ascunse printre rânduri, e povestea mea. O poveste despre căutare, durere, curaj și regăsire. Am fost și eu rănită, judecată, respinsă… dar, la fel ca Lina, am învățat să mă privesc cu alți ochi. Să mă iubesc. Să mă ridic. Această carte nu e doar pentru copii – e și pentru sufletele mari care încă mai speră. Pentru cei care au uitat cine sunt și au nevoie de o amintire blândă. Dacă te regăsești în Lina, să știi că nu ești singur. Eu sunt aici. Noi suntem mulți. Și merităm să fim iubiți… așa cum suntem.

- Vindecarea ta a avut și o componentă spirituală?

- Am înțeles, cu timpul, că Dumnezeu lucrează prin oameni. În momentele cele mai grele, când nu mai știam încotro să o iau, El mi-a trimis oameni cu suflet, oameni care m-au ridicat și m-au întărit. Preoți cu har, care m-au ascultat, m-au sfătuit și mi-au spus, cu blândețe și fermitate: „Va fi bine. Ai răbdare. Dumnezeu lucrează în taină”. Am căutat răspunsuri în multe mănăstiri, cu inima frântă, dar cu credință. Și am înțeles că răspunsul era, de fapt, în inima mea. Am învățat că Dumnezeu nu forțează pe nimeni, El nu trece peste voința omului. Dacă cineva nu vrea să se schimbe, nici El nu impune. Dar mai știu și că Dumnezeu este pentru iubire, pentru iertare, pentru căsătorie și pentru familie. Asta mi-au spus și preoții: că familia e sfântă, iar lupta pentru ea merită dusă cu rugăciune, nu cu disperare. Cu nădejde, nu cu frică. Az, nu mai caut răspunsuri în afara mea, ci Îl caut pe Dumnezeu în liniștea inimii. Și știu că El mă ține de mână chiar și atunci când drumul pare pustiu.

- Ai o putere interioară remarcabilă. De unde vine?

- Tot ce am realizat a avut un numitor comun: ambiția, curajul și puterea de a merge înainte. Sunt un om încăpățânat – nu neg asta. Poate că uneori am pierdut din cauza încăpățânării mele… dar, de cele mai multe ori, ea m-a ajutat să câștig. Să nu renunț când alții o făceau. Să risc când părea nebunie. Să cred în mine chiar și atunci când nimeni altcineva nu o făcea. Am învățat că drumul spre reușită nu e niciodată ușor, dar e al naibii de frumos atunci când e parcurs cu sufletul plin de voință. Și dacă aș lua-o de la capăt… aș fi la fel de încăpățânată. Pentru că, în felul meu, așa am reușit să ajung la capăt.

- Cum ai redefinit ideea de dragoste, după această experiență?

- Odată cu procesul de vindecare, am înțeles un adevăr simplu, dar greu de acceptat: cine te iubește cu adevărat e lângă tine. Nu rănește. Dragostea nu înseamnă durere, teamă sau umilință. Înseamnă prezență, grijă, respect și siguranță. Am înțeles și că, de la o anumită vârstă, nu mai e loc pentru scuze, vicii și anturaje toxice. E timpul să ne asumăm alegerile, să ne vindecăm rănile și să construim un prezent curat. Unul în care sufletul să respire liber, fără să se teamă că va fi din nou zdrobit. Vindecarea nu vine peste noapte. Dar vine. Și, odată cu ea, vine și înțelepciunea: să alegi oameni care știu să rămână. Care știu să iubească. Fără să doară.

- Ce urmează? Mai scrii?

- Lucrez la o nouă carte pentru copii, cu un personaj adorabil — un cățel bichon curios și jucăuș, care pornește într-o aventură plină de învățăminte. Scopul poveștii este să îi învețe pe cei mici importanța igienei dentare într-un mod prietenos și distractiv. Fiecare dinte din carte va avea un nume și o meserie. Prin dialoguri amuzante și educative, copiii vor învăța cum să aibă grijă de dințișorii lor și ce se întâmplă când nu o fac. Cartea va conține și un cântecel vesel, ușor de învățat, perfect pentru a transforma periajul într-un joc de fiecare zi. Va fi o poveste mai lungă, gândită special pentru a capta atenția celor mici și a-i învăța prin poveste, nu prin obligații.

- Ce ai vrea să rămână în inima părinților care citesc „Rățușca Lina”?

- Să-și privească atent copilul cu ochi noi: cu răbdare, atenție și iubire necondiționată. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți prezenți, calzi și sinceri. Să înțeleagă cât de mult contează un cuvânt spus cu blândețe sau o îmbrățișare dată la timp. Uneori, copilul nu spune ce simte, dar simte tot. Să nu minimizeze suferința unui copil doar pentru că este „mic”. Rănile emoționale din copilărie pot lăsa urme adânci. Dar tot în familie se poate face și vindecarea. Să nu uite că iubirea se învață acasă. Iar copiii învață ce înseamnă să iubești… privind cum părinții iubesc.

- Cum au reacționat copiii la carte?

- Copiii ne-au întrebat cu ochii mari și inimile deschise: „De ce nu e Rățușca Lina reală?”. Au fost atât de impresionați de povestea ei, încât mulți au vrut să o îmbrățișeze și să îi spună că este minunată exact așa cum este. Lina nu e doar un personaj dintr-o carte – pentru ei, ea a devenit un prieten adevărat, un model de curaj și bunătate. Și poate că, într-un fel, Lina chiar e reală… în inimile copiilor care au învățat să creadă în ei înșiși.

A consemnat Maura ANGHEL