„Florile Ceahlăului”, ediţia XXXII-a

„Florile Ceahlăului”, ediţia XXXII-a

 

Între 13 şi 15 martie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ va organiza faza finală a celei de a XXXII-a ediţii a Festivalului concurs de muzică populară pentru copii şi tineri Florile Ceahlăului”.
Cele două zile de concurs
(13 şi 14 martie), precum şi Gala Laureaţilor de duminică, 15 martie, se vor desfăşura anul acesta la Cinema, Mon Amour” din Piatra Neamţ.
La faza finală a competiţiei vor participa concurenţii din toată ţara care au promovat preselecţia naţională desfăşurată la finalul lunii februarie.
Concursul are loc pe două secţiuni - interpretare vocală şi interpretare instrumentală.
Pe 13 martie, se vor întrece, începând cu ora 14, concurenţii de la secţiunea interpetare vocală, categoriile de vârstă 9-14 ani şi 20-25 ani.
Sâmbătă, 14 martie, tot de la ora 14, se vor întrece competitorii de la secţiunea vocală, categoria de vârstă 15-19 ani, şi concurenţii instrumentişti.
Intrarea spectatorilor pentru primele două zile este liberă, în limita locurilor disponibile.
În spectacolul de gală, Ansamblul folcloric
Floricică de la munte” aflat sub atenta şi profesionista îndrumare a Dediliei Popovici, va prezenta spectacolul Lăsatul secului - spolocania”. Alături de artiştii nemţeni vor mai evolua laureata anului trecut, Diana Alexandra Dan (Suceava), şi invitaţii de onoare, Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu.

George NEGRU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.