A murit Jean-Marie Le Pen, liderul istoric al extremei drepte franceze
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96 de ani, transmite marţi AFP.
Le Pen s-a stins într-un centru din regiunea Parisului în care fusese internat cu câteva săptămâni în urmă.
"Jean-Marie Le Pen, înconjurat de familia sa, a fost chemat înapoi la Dumnezeu marţi, la 12:00 (11:00 GMT)", a anunţat familia sa într-un comunicat transmis AFP.
Le Pen, un naţionalist neruşinat, potrivit Reuters, era fondatorul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional.
Jean-Marie Le Pen a zguduit sistemul politic francez atunci când a ajuns în mod cu totul neaşteptat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înfruntându-l cu amestecul său combativ de populism şi carismă pe Jacques Chirac în 2002.
El a fost succedat în funcţia de şef al partidului de fiica sa, Marine Le Pen, care de atunci a candidat la preşedinţie de trei ori, fără succes, şi a transformat partidul, numit acum Adunarea Naţională (RN), într-una dintre principalele forţe politice ale ţării.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.