Accident cu patru morți la Bârlad

Accident cu patru morți la Bârlad

 

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, sâmbătă după-amiază pe DE581, în apropierea municipiului Bârlad. Potrivit declarațiilor reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, patru persoane au murit în urma evenimentului. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, în accident au fost implicate un autoturism şi o căruţă. „Detaşamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale şi echipaje specializate pentru acordare îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier produs între municipiul Bârlad şi pensiunea MIRA, accident în care au fost implicate un autoturism, un atelaj cu tracţiune animală şi cinci persoane. La intervenţie au participat şi trei ambulanţe aparţinând SAJ Vaslui, substaţia Bârlad. Dintre cele cinci victime, patru au fost declarate decedate. Cea de-a cincea victimă, şoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de aproximativ 18 ani, este transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. Din primele cercetări, tânărul de la volan, pe fondul lipsei de experienţă şi a vitezei, nu a reuşit să evite căruța care a intrat pe drumul european, de pe unul drum agricol. Potrivit localnicilor, în zonă s-a creat un drum agricol de o parte şi de alta a drumului european, pe care îl traversează cu căruţele. Bărbatul care conducea atelajul ar fi încercat să oprească calul în momentul în care a observat maşina apropiindu-se, însă animalul s-a speriat şi nu a mai putut fi oprit.  Tânărul de la volan, fiul unui proprietar de service din zonă, a declarat nu nu a mai avut timpul necesar pentru a evita impactul.  Cele patru persoane aflate în căruţă au fost pur şi simplu spulberate.

Miruna NEACȘU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.