Accident grav la Bacău
Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs, duminică, pe E 85, în localitatea Răcăciuni, între un autocar şi un autoturism, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
Din primele informaţii, persoanele sunt conştiente, nu sunt încarcerate, fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie - ambulanţe şi autospeciale de descarcerare. În autocar se aflau 48 de persoane, evaluate medical şi care nu au necesitat îngrijiri medicale, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
În autoturism se aflau trei persoane, două dintre acestea fiind transportate la spital de către ambulanţele SMURD şi SAJ.
DN 2 (E 85) este circulat pe o singură bandă, până la finalizarea intervenţiei.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.