Accident grav la Suceava

Accident grav la Suceava

Un tânăr de 21 de ani a fost grav rănit, joi, după ce a intrat într-un copac cu autoturismul pe care-l conducea, a informat ISU Suceava.

Accidentul s-a produs în cursul nopţii de miercuri spre joi, pe raza localităţii sucevene Buda.

Pompierii militari ajunşi la faţa locului au constatat faptul că în autoturism se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani, încarcerat între fiarele autovehiculului.

Echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea tânărului. Ulterior, acesta a fost preluat de echipajele medicale şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, în sprijinul acestora ajungând şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.