Aniversăm, comemorăm, dar viitorul nu-l proiectăm?
Dorian Obreja
Foarte mulţi dintre politicienii de astăzi din toată lumea pot fi calificaţi, în raport cu înaintaşii lor, drept epigoni şi pigmei. Spre a nu fi neclarităţi, primul termen desemnează descendenţi inferiori predecesorilor, iar cel de al doilea, persoane lipsite de valoare, calităţi merite. Aşa stând lucrurile, cel mai profitabil pentru categoria amintită chiar la început este de a trăi pe seama gloriei celor dinainte, doar-doar or împărţi-o cumva cu ei. iată şi motivul pentru care, mult mai des decât ar fi normal (asta şi din punct de vedere material, căci dacă nu e fast, cei numiţi nu se simt bine), se organizează tot soiul de aniversări şi comemorări.
S-au marcat, de exemplu, nu doar victoria aliaţilor în cel de al doilea război mondial, dar şi declanşarea acestuia (cu peste 40 de delegaţii străine la nivel înalt, avioane, cheltuieli pe măsură), şi asta în Polonia, unde a început conflagraţia. Foarte recent, s-au marcat şi alte evenimente întâmplate în aceeaşi perioadă (cu participarea a tot peste 40 de lideri mondiali, printre care, spre deosebire de manifestarea amintită anterior, şi preşedinţii SUA şi Rusiei!). Cred că doar banii risipiţi pe cele trei manifestări ar fi fost suficienţi pentru a rezolva o mulţime de probleme grave ale Terrei sau ale locuitorilor săi săraci. Dar tendinţa şi tentaţia menţionate mai sus sunt de nestăvilit atunci când ajungi în politică, şi mai ales la vârful ei...
Politicienii mioritici nu puteau face excepţie. Aşa încât, chiar şi de nu sunt ocazii de organizat manifestări, acestea se inventează, doar-doar s-or umple ecranele televizoarelor de personaje ţinând discursuri cât mai sforăitoare şi depunând coroane.
Pe 1 decembrie – Ziua Naţională a ţării - s-a aniversat, de fapt, unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. În acelaşi an, pe 27 martie, revenise la sânul ţării-mamă Basarabia, iar pe 28 noiembrie, Bucovina. Vinerea trecută, s-au marcat 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (Moldova şi Muntenia).
Toate ar fi bune şi frumoase, dar aniversările au loc într-o ţară încă neîntreagă. Basarabia rămâne deoparte (şi departe), deşi, în timp, s-au întâmplat uniri mult mai de neînchipuit decât a acesteia cu Romînia, precum ar fi cea a celor două Germanii sau a Vietnamului de Sud cu cel de Nord; prognozez că, nu peste foarte multă vreme, se va ajunge şi la contopirea celor două Corei. Deoparte – mai exact în posesia Ucrainei – rămân şi Nordul Bucovinei, precum şi trei judeţe din sudul Basarabiei (e o zonă strategică, fiind vorba de gurile Dunării). În asemenea circumstanţe, nu ştiu dacă ar fi trebuit să plângem de mila ucrainienilor, cărora li s-a „furat” Crimeea: peninsula cu pricina a făcut parte, între 1441 şi 1783, din Hanatul Crimeii, după aceea, din Imperiul Rus, fiind transferată arbitrar de la Rusia la Ucraina în 1954, de către Nichita Hruşciov, fără consultarea populaţiei. În urma rezultatelor (96 la sută „da”) unui soi de referendum, în 2014, a reintrat în componenţa Rusiei.
Preocupaţi excesiv de aniversări şi comemorări, politicienii actuali „uită” să ne îmbunătăţească prezentul şi să ne proiecteze/asigure viitorul. Noi să nu uităm asta când va veni vremea alegerilor!
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
